Relocare în Timişoara

Ghid de supravieţuire pentru o relocare în Timişoara

Periodic, la Semne Design ne aşezăm şi ne reevaluăm accesul al oportunităţi iar pentru a beneficia de ele am considerat că e benefică o relocare în Timişoara în 2013. Am preluat asta din experienţa personală. În trecut, după 2-3 ani, după ce trecea euforia unui loc de muncă noi, reveneam şi reanalizam oportunităţile. Frecvenţa schimbărilor a fost până acum de cca una la 3-4 ani şi urma tiparul standard într-o corporaţie, după al doilea an intervenea rutina, apoi plafonarea . Acelaşi abordare o avem şi în businessul personal, cu menţiunea că prevenim căderea în rutină sau plafonare.

În Târgu Mureş am dezvoltat colaborari extraordinare cu clienţii noştri şi acum încercăm să ne mărim baza de clienţi şi din Timişoara.  Asta nu înseamnă că am abandonat zona Târgu Mureş-Reghin-Cluj, lucrăm oricum remote ca şi până acum (de la distanţă) şi avem programate în fiecare lună întâlniri cu partenerii noştri în Târgu Mureş. De fapt tocmai datorită drumurilor dese pe distanţe lungi ne schimbăm maşina, altfel perfectă pentru distanţe locale.

Oportunităţi pentru o firmă tech în Timişoara

Relocare în Timişoara pentru Semne Design UX, Interaction, online business, noul birou

Noul Birou

 

De ce o relocare în Timişoara ?

Timişoara e unul din cele mai mari oraşe din România, una din cele 3 variante alături de Cluj Napoca, Braşov în afară Bucureşti pe care le-am luat în considerare. Ne-am apropiat astfel si de Vest, 4 ore pana la Budapesta, 5 ore Viena, 3 ore Belgrad.  Am apucat să cunoaştem persoane din Timişoara, din Serbia şi Bulgaria în trecut şi am rămas cu o părere foarte bună. Credem că se pot devolta proiecte faine într-un oraş conectat la 3 capitale europene.

A fost o ofertă de nerefuzat cand a apărut ocazia.

Aşa că ne puteţi găsi acum în Timişoara, Business Center din Piata 700, în spaţiul Start-up Hub 700.

 

Ghid de supravieţuire

 Am notat câteva idei, pe scurt, pentru o relocare de succes în Timişoara, în caz că aveţi aşa ceva în plan, din experienţa noastră:
  • În cazul în care planificaţi deschiderea unui nou punct de lucru sau relocarea parţială, ca în cazul nostru, comunicaţi din timp decizia către clienţii pe care îi aveţi în prezent. Ei sunt cei mai importanţi, pentru noi cel puţin. Ei au fost alături de noi şi au avut încredere în noi de când am deschis firma.  Dacă nu puteţi să îi mai ajutaţi, datorită distanţelor (pentru anumite situaţii punctuale, chiar şi internetul nu e suficient), fiţi oneşti şi comunicaţi din timp acest lucru. În cazul nostru s-a întâmplat să pierdem un client cu care am colaborat 5 ani, deocamdată, dar am păstrat o relaţie extraordinară . Relaţia de business poate fi refăcută ulterior, când este posibil din nou.
  • Găsiţi timp şi întâlniţi-vă cu clienţii existenţi deja, faţă în faţă să le comunicaţi noutăţile, fiţi siguri că v-au înţeles.
  • Pentru locuinţă, căutaţi un agent imobiliar bun, corect şi în acelaşi timp căutaţi spaţiul de locuit şi individual. Cereţi referinţe din partea cunoscuţilor din zona. Dacă nu cunoaşteţi Timişoara, încercaţi să staţi câteva zile ca turist înainte. Noi am venit de exemplu cu ocazia unui festival Plai Fest, cu 2 ani înainte. Folosiţi cu încredere Google Maps pentru o idee despre zone şi distanţe. UPDATE 05.2015 Recomandare agentie imobiliara
  • Pentru un spaţiu + internet + conexiuni locale, mergeţi la Timisoara Startup Hub, in cladirea Bussiness Center, Piata 700, luati legatura cu Radu Ticiu, http://www.startuphub.ro . Solutia aleasă de noi e in jur de 50 EUR-luna, cca 2 saptamani acces la facilitati. A functionat perfect, pana acum am impărţit timpul flexibil între Timişoara, clienţi şi Targu Mures, unde avem în continuare un birou.
Timisoara Startup Hub este o entitate de sprijin in afaceri dedicata in primul rand antreprenorilor activi in domeniul industriilor creative, oferind o gama de servicii care include accesul accesul in regim 24/7 la o locatie functionand in regim de spatiu de co-working, structurata, amenajata si echipata pentru a facilita productivitatea si interactiunea utilizatorilor. Suplimentar, acestia beneficiaza de acces la sali de intalnire si conferinte, servicii de consultanta, facilitare a contactelor de afaceri, training, networking, facilitarea relatiilor cu mediul universitar si acces la personal potential implicabil in activitatile firmei in regim de internship sau angajare pe termen scurt, mediu sau lung.
  • Bucura-te de oraşul nou, simte-te ca în concediu dar nu uita şi de lucru. Cu puţină atenţie am putut să le facem pe amandouă – am descoperit mereu ceva de vizitat în zonă, în Timişoara, în Belgrad. Si am fost din nou la Plai Fest!
  • Notează-ţi ideeile noi. Orice schimbare de aploarea aceasta iţi va aduce cu siguranţă o tonă de idei. Discută cu câţi mai mulţi oameni, potenţiali clienţi. Relaxeaza-te, sigur că nu o să cumpere din prima, sigur că după 3 luni o sa vină să te caute :)
situaţie clasică: firma are capacitatea să îşi implementeze un wordpress, să seteze, editeze. Si totuşi parcă nu iese aşa cum trebuie.., la fel ca la zugrăvit sau bricolaj, poţi să le faci singur, vrei să le faci, dar realizezi că iţi consume resurse mai mari decât dacă ai apela la altcineva din exterior
  • Fă sport! Alege-ţi o sală de sport şi fă sport de cel puţin 2 ori pe săptămână. Orice mutare poate fi stresantă, iar sportul reduce stresul. În acelaşi timp întâlneşti persoane noi şi îţi formezi un grup de prieteni care te ajută, ai ghicit, să reduci stresul mutării.
Semne Design SRL asigura firmelor servicii de Strategie Design, Interfata grafica, Interaction Design – imagini, continut, interfata grafica, workflow. Deasemenea asigura servicii de promovare online a website-urilor – social media & google adwords, Design, Copy si strategie corelată cu cea de online pentru print – Materiale de prezentare (flyere, pliante, brosuri, carti de vizita). Are puncte de lucru în Târgu Mureş şi Timişoara şi deserveşte clienţi din UK, Franţa, Canada, Romania, Germania.

 

 

Alex Nicolae

Online Business Manager at Semne Design
Present Online Business Manager at Semne Design, past CFO at Gerry Weber (Bucuresti), past Operational Manager at Neogen.ro (.RO)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>